În 2007, printr-un proiect al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, al cărui denumire e deja istorie, Maşlocul urma să aibă o grădiniţă modernă, aşa cum au sperat şi alte aproximativ 50 de localităţi din Timiş.
În zona centrală a Timișoarei, în fața Spitalului Militar, o lucrare a Aquatim s-a transformat în pericol public în timpul furtunii de vineri seară și din noaptea spre sâmbătă. Despre aceasta, a scris pe pagina sa de Facebook jurnalistul de radio Cătălin Striblea, căruia i-a răspuns inclusiv primarul Dominic Fritz.
Dacă în primăvară oficialii Primăriei Timişoara afirmau că noua sală polivalentă a oraşului, din zona Stadionului Dan Păltinişanu, realizată în asociere cu Universitatea Politehnica, va fi gata în această vară, sau cel târziu în toamnă, acum primarul Nicolae Robu speră... să poată fi terminată până la sfârşitul anului. Edilul dă vina pe proiectanţi pentru întârzieri, proiectul fiind modificat pentru creşterea capacităţii la 3.000 de locuri, dar şi pe executant. Reprezentanţii Politehnicii estimează că sala va putea fi dată în folosinţă de-abia în primăvara anului 2015.
Schimbul de replici între primarul Nicolae Robu şi preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, continuă. După ce deputatul social-democrat l-a sfătuit pe Robu să lase calculele politice deoparte şi să se ocupe de oraş şi, mai ales, de stadiul şantierului Michelangelo, edilul-şef al Timişoarei răspunde pe contul său de Facebook că monitorizează stadiul lucrărilor chiar dacă este plecat în străinătate, iar „politrucii” nici nu pot bănui ce înseamnă o lucrare aşa de complexă.
Profesorii evaluatori de la centrul de corectare de la titularizare din Timişoara au găsit lucrări scrise cu creionul sau care aveau semne pentru a putea fi identificate. Judeţul Timiş a făcut parte din cele 11 centre din ţară unde s-au corectat lucrări aduse din alte oraşe la examen.
Municipalitatea continuă seria de evenimente care amintesc de semnificațiile Revoluției din ‘89. Astfel, pe lângă Portalul Libertății, au fost montate instalații luminoase care reprezintă semnul victoriei, deja consacrat ca identitate vizuală pentru Revoluție, pe clădirile a 19 unități de învățământ din oraș.
În România, peste 500.000 de copii au avut în 2023 cel puțin un părinte plecat în străinătate. Situația din zona de Vest a țării este la fel de îngrijorătoare, aproape 50.000 de copii fiind în această postură.
1
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, joi, la Timișoara de Alaiul colindătorilor.
La 35 de ani de când timișorenii și-au câștigat libertatea în stradă, orașul marchează momentul și cu un regal de muzică rock în Piața Victoriei.
Anul 2024 marchează un progres extraordinar pentru service-ul auto PaulTrans din Timișoara, confirmându-i poziția de lider în industria auto locală. Cu o echipă de profesioniști dedicați și echipamente de ultimă generație, PaulTrans oferă servicii complete de întreținere și reparații auto, precum și inspecții tehnice periodice (ITP).
O femeie în vârstă de 62 de ani și un bărbat de 46 de ani au fost răniți, joi, după ce șoferița mașinii în care se aflau a pierdut controlul volanului din cauza vitezei prea mari.
Trei autoturisme au fost implicate, joi, după prânz, într-un carambol pe varianta de ocolire sud a Timișoarei, în zona Moșnița Nouă.
Timișorenii se pot aproviziona pentru mesele Crăciun și Revelion cu fructe, legume, brânzeturi, murături și multe altele din piața volantă de la Stadion.