Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat marţi că anunţul privind funcţia pentru care va candida la Congresul extraordinar din 5-7 martie îl va face cu 48 de ore înainte de alegerile interne, după ce vor fi definitivate modificările la statut.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat luni seară că este posibil să renunţe la funcţia de prim-vicepreşedinte, deşi o consideră necesară, pentru că a generat "o serie de tensiuni" de care partidul nu are nevoie.
Ludovic Orban a declarat, miercuri, la Timişoara,
că obiectivul PNL este obţinerea unui procent de
22-25 la sută la alegerile pentru Parlamentul
European. Cât despre candidatul Elena Băsescu,
prim-vicepreşedintele PNL îi transmite că
la Bruxelles… nu sunt podiumuri.
Prim vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a vizitat
vineri judeţul Cluj. El a afirmat că vizita vin e
în primul rând ca semn de susţinere
faţă de organizaţia liberală
clujeană.
ARAD - Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, fost
ministru al Transporturilor, va fi prezent, joi la Arad,
pentru a discuta cu membrii Biroului Permanent
Judeţean şi cu delegaţii la Congres.
Ştiri din Timiș
La finalul lunii ianuarie, elevii de clasa a XII-a vor susține primele probe pentru examenul de Bacalaureat. Evaluarea competențelor va avea loc în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, chiar dacă cursurile nu sunt finalizate.
România
Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 77 de ani a dat cu mașina peste o fată de 17 ani pe o trecere de pietoni din Lugoj. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor 20 Decembrie 1989 și Avram Iancu, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Scandal violent între mămici la un loc de joacă din Oradea. O femeie a fost amendată cu 4.000 de lei
Un conflict izbucnit între două femei, aflate cu copiii la un loc de joacă din Oradea, a ajuns subiectul unui dosar penal, în care una dintre mămici a fost inculpată pentru loviri sau alte violențe.
1
Capitală Culturală
Un artefact mic, dar cu ecouri din vremuri mari, este exponatul acestei luni la Muzeul Național al Banatului.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții sau petreceri cu muzică live.
Eveniment
Un bărbat a ajuns la spital vineri, după ce a fost accidentat pe trecerea de pietoni.