Agitaţie mare, în această după-masă, în incinta mall-ului din Timişoara. Sute de persoane s-au adunat pentru a-i vedea pe mascaţii de la IPJ Timiş, dar şi pe ceilalţi poliţişti timişeni, care au venit cu arme, câini de urmă şi trusele de criminalistică. Totul cu ocazia unei expoziţii care precede sărbătorirea a 192 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române.
Ziua Internațională a Francofoniei, 20 martie, este celebrată pe cinci continente. La Timișoara, ea va fi sărbătorită cu ateliere de creaţie, jocuri, muzică franțuzească, zumba, jonglerii, karaoke şi tombolă.
Dacă lucrurile vor merge aşa cum trebuie, Timişoara va avea până la urmă un nou mall, care ar fi cel de-al doilea din capitala Banatului. Este vorba cel care trebuia construit de ani buni în zona Modern, pe Calea Lugojului, de către cei de la Plaza Centers. Investiţia ar urma să fie finalizată în 2016, potrivit dezvoltatorilor.
Tinerii din Timişoara vor parcuri tematice în oraş, un nou mall, un aqua-land şi un cinematograf în aer liber, cred că pentru a avea o viaţa bună trebuie să ai în primul rând bani şi sănătate, sunt nemulţumiţi de aglomeraţia din trafic şi situaţia lor financiară, dar în general se declară fericiţi. Asta arată rezultatele unui studiu sociologic inițiat de Institutul Intercultural din Timişoara. Rezultatele acestui studiu vor sta la baza elaborării viitoarei strategii pentru tineret a municipiului Timişoara.
Membrii Asociaţiei Pet Hope din Timişoara au protestat, sâmbătă, împotriva deciziei de a eutanasia câinii fără stăpân pentru a controla numărul maidanezilor din oraş. Aceştia au organizat, la mall, un flashmob, afişând un banner de peste zece metri cu mesajul „Ei mor degeaba, problema rămâne”, însoţit de pozele animalelor aflate în adăpostul public ce urmează să fie eutanasiate.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
Dialoguri Sănătoase
Când vine vorba despre sănătatea femeilor, vizitele regulate la medicul ginecolog sunt esențiale pentru prevenirea și depistarea timpurie a afecțiunilor. Într-o discuție detaliată și plină de informații utile, dr. Zoran Popa, medic primar în obstetrică-ginecologie, ne explică cât de des ar trebui să mergem la ginecolog și care sunt cele mai importante teste de prevenție. Mai mult, abordăm subiecte sensibile precum sarcinile după 35 de ani, infertilitatea și provocările specifice femeilor însărcinate. În a doua parte a acestui interviu vom vorbi despre endometrioză, menopauză și altele.
Ştiri din Timiș
Declarația 406 - SAF-T: ce este și de ce devine obligatorie și pentru firmele mici din ianuarie 2025
Din ianuarie 2025, obligația de a depune Declarația 406, cunoscută și sub numele de SAF-T, se extinde la companiile mici, marcând un pas important în direcția digitalizării fiscale din România. SAF-T este deja obligatoriu pentru companiile mari și medii, iar acum, autoritățile fiscale vor putea accesa datele contabile și tranzacțiile financiare ale tuturor firmelor în format electronic, ceea ce va spori eficiența controalelor fiscale.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
15
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
6
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.