Reprezentanții PSD Timiș susțin că schimbarea managerului de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara s-ar fi produs din cauza intereselor de partid ale celor din PNL, chiar dacă unitatea medicală a fost una dintre cele mai performanțe din țară pe timpul stării de urgență cauzate de COVID-19.
În fața Spitalului Județean Timișoara s-au adunat în această dimineață, joi, 28 noiembrie, angajați ai unității sanitare, care protestează împotriva demiterii managerului Marius Craina. Acesta a fost demis printr-un Ordin al ministrului Sănătății, Victor Costache, iar în locul său a fost numit Raul Pătrașcu, cu un mandat de șase luni.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Nosferatu”, un remake al filmului mut din 1922 cu același nume, care a fost o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” scris de Bram Stoker în 1897. Stoker l-a folosit pe Vlad Țepeș ca sursă de inspirație pentru personajul Contele Dracula.
Ştiri din Timiș
Un proiect în valoare de 60 de milioane de lei, adică 12 milioane de euro, va fi derulat în Timiș pentru extinderea rețelei de gaz în localități din estul județului.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT realizează în această perioadă recensământul patrupezilor cu stăpân din oraș. În aproximativ trei luni de activitate, voluntarii au adunat informații din 2.476 de gospodării, situate pe 68 de străzi din Timișoara.
1
Sănătate
La Spitalul Victor Babeș din Timișoara a avut loc o operație de timectomie pentru o pacientă care suferea de o boală cronică rară.
România
Astăzi, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români își celebrează onomastica.
Eveniment
Vineri dimineață, în jurul orei 08:30, pompierii de la ISU Timiș au fost anunțați că sunt degajări de fum pe casa scării unui bloc din centrul Timișoarei, situat pe strada Piatra Craiului.