Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, şi-a făcut bilanţul la 3 ani de mandat în fruntea primăriei. Cu ce se laudă Robu? A enumerat peste 4.000 de locuri de parcare şi peste 6.300 de arbori plantaţi, proiectele pe bani europeni iniţiate în timpul fostului primar Gheorghe Ciuhandu pe care a reuşit să le finalizeze, faptul că... a continuat să plătească troleibuzele şi autobuzele cumpărate în leasing de fosta administraţie, reabilitarea celor două tramvaie care n-au ajuns încă la Timişoara, pe cea mai Poli dintre toate Poli, performanţele RCM la rugby, lucrările Aquatim şi multe altele. Vedeţi lista completă!
La 100 de zile de la preluarea mandatului de Președinte al României, Klaus Iohannis, a declarat că în această perioadă a fost criticat pentru faptul că nu a vorbit foarte multe. Șeful statului spune că promisiunea sa a fost de a face politică, „cu mai puţine vorbe şi mai multe fapte”.
Președintele PMP, Elena Udrea, a fost dusă, joi dimineața, cu mandat la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru audieri.
Târgul Imobiliar
Duminică, 6 aprilie, de la ora 10 până la ora 18, mai puteți veni la Târgul Imobiliar Timișoara, unde veți găsi cele mai bune oferte de pe piață direct de la dezvoltatori, soluții de finanțare, dar și oferte pentru achiziționarea uni locuințe. Intrarea este gratuită.
Turism
Festivalul Mad Jacques Fromage, născut în toamna anului trecut, este un eveniment unic și captivant, care combină pasiunea pentru brânzeturi cu muzica electro și atmosfera de festival modern. Organizat în regiunea pariziană, acest festival a oferit la prima ediție o experiență inedită și memorabilă pentru mii de participanți, fapt care a atras promisiunea organizării cât mai multor asemănătoare.
Azi în Timișoara
Duminică puteți trece pragul Târgului Imobiliar Timișoara, fiind ultima zi în care vă puteți întâlni cu dezvoltatorii din oraș și să vă bucurați de oferte. Mai puteți merge la proiecții, la Târgul de Paște, la spectacole și expoziții.
Ştiri din Timiș
În acest weekend, vizitatorii au ocazia să profite de oferte în exclusivitate venite din partea dezvoltatorilor și să afle detalii despre cele mai noi proiecte imobiliare din Timișoara. Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2025 este organizat la Iulius Town Congress Hall de Tion.ro, Agenda, Publitim și Imobiliare.ro.
Capitală Culturală
„Sidy Thal”, un spectacol itinerant al Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), realizat în coproducție cu Teatrul Evreies de Stat (TES) va fi prezentat în cadrul celei de-a 12-a ediții a festivalului internațional MITEM (Madách International Theatre Meeting), care se va desfășura la Teatrul Național din Budapesta.
Ştiri din Timiș
Lucrările la drumul de legătură între DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1 continuă și săptămâna aceasta, cu aproximativ 200 de muncitori și utilaje pe șantier.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează conferința „Industriile creative: perspective și provocări în finanțarea antreprenoriatului creativ”.