Tinerii care nu se prezintă la centrele militare pentru a fi luaţi în evidenţă, în primele şase luni după împlinirea vârstei de 18 ani, vor primi amenzi cu valori cuprinse între 100 şi 300 de lei, potrivit unui proiect de Lege aprobat miercuri de Guvern.
Consiliul Concurenței a sancționat patru companii cu o amendă totală de 2,8 milioane de euro pentru trucarea unor licitații organizate de Ministerul Apărării Naționale.
Guvernul României şi cel al Portugaliei au semnat achiziţionarea, de către Ministerul Apărării român, celor 12 avioane de luptă F-16. Aparatele de zbor sunt uzate şi vor fi modernizate. Ele provin din excedentul Forţelor Aeriene Portugheze.
Magistratii instantei supreme l-au achitat, joi, pe omul de afaceri Gigi Becali in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii Nationale. La fel, scapa de acuzatii Victor Babiuc, fostul ministru al Apararii, fiica acestuia, Ioana, si Dumitru Cioflina, fost sef al Marelui Stat Major General. Judecatorii au decis sa ridice sechestrul asupra unor imobile si terenuri ale celor implicati.
Aproximativ 50 de gospodării din comuna Ghiroda şi de pe strada Bobâlna din Timişoara au fost inundate din cauza problemelor la sistemul de canalizare. Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a convocat miercuri, la ora 23, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, s-a deplasat joi la Ghiroda. Imagini | Video
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat