tion.ro Web analytics

România se află în stare de urgență, iar Ministerul Afacerilor Interne a luat noi măsuri pentru e preveni pandemia de coronavirus, prin Ordonanța militară cu numărul 8. Conform acesteia, piețele agroalimentare rămân deschise, este permisă circulația persoanelor care au anumite profesii, iar exportul de cereale din România este interzis.
Este stare de urgență în România, decretată luni de președintele Klaus Iohannis. În baza acesteia, marți seară, ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat primele măsuri. Printre ele se numără interzicerea slujbelor în biserică și suspendarea activităților de servire și consum a produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice, în baruri, restaurante, hoteluri, cafenele.
Autoritățile au anunțat noi măsuri în încercarea de a opri răspândirea coronavirusului. Conform ministrului de Interne, Marcel Vela, toți cei care vin din țări cu cel puțin 500 de cazuri de COVID-19 se vor izola la domiciliu. UPDATE În 15 țări au fost înregistrate peste 500 de cazuri de COVID-19
Senatorul PNL, Marcel Vela, anunță convocarea unei ședințe la Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a Senatului, pentru audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, a prefectului Capitalei, Speranța Cliseru și a comandantului Jandarmeriei, „pentru a afla ce s-a întâmplat la protestul din 10 august”.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 20

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Peste 35.000 de elevi din Timiș primesc burse
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.

România

CNA cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva TikTok, pentru conținutul electoral favorabil unui singur cadidat
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum. 7

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici