Un nou jucător dorit de Marian Iancu a ajuns într-un final la Timişoara. Este vorba de un atacant, Andrei Zăgrean. El a ajuns la Poli după ce a renunţat la colaborarea cu Şimleul Silvaniei. Fotbalistul s-a aflat pe lista dorinţelor patronului de la Poli, în martie 2010, atunci când juca la revelaţia ediţiei precedente a campionatului, Internaţional Curtea de Argeş.
Şeful celor de la Politehnica Timişoara, Marian Iancu, a admis că fundaşul Laszlo Sepsi ar putea să părăsească gruparea bănăţeană. Dar, în niciun caz gratis, aşa cum se gândesc avocaţii jucătorului, a mai spus Iancu. Totuşi, dacă ar apărea o ofertă convenabilă jucătorul ar putea să plece de la echipă.
Veste şoc pe piaţa transferurilor din Liga I! Mijlocaşul dinamovist Adrian Cristea, febleţea lui Marian Iancu, este (aproape) transferat la o echipă surpriză: Universitatea Cluj! Principalul acţionar al celor de la Politehnica Timişoara încearcă de mai mult timp să-l înregimenteze pe „Prinţ” sub culorile alb-violete.
Principalul finanţator al clubului Politehnica Timişoara, Marian Iancu, a stat luni faţă în faţă cu consilierii municipali şi judeţeni, cei care vor decide dacă va continua finanţarea clubului cu bani de la bugetul local. Iancu a afirmat că tot ceea ce face pentru club face din plăcere, însă a dat de înţeles că nu va mai conduce mult timp clubul de fotbal emblemă a Timişoarei.