Astăzi vei vedea imagini de la marșul suporterilor ASU de miercuri seara. A fost extraordinar! Apoi vorbim despre descinderile din Piața de Gros. Au început controalele dinainte de sărbători.
Suporterii echipei ASU Politehnica s-au adunat în număr mare, miercuri seara, în Piața Maria din Timișoara, pentru a-i omagia așa cum se cuvine pe eroii Revoluției din 1989, care au fost răpuși de gloanțe. Peste 500 de persoane s-au deplasat către Cimitirul Eroilor, unde au depus coroane în memoria celor care și-au pierdut viața în decembrie 1989.
Câteva sute de studenţi basarabeni au convocat comunitatea timişoreană a cetăţenilor din ţara vecină la dezbaterea „Vot, democrație și libertate”, dedicată alegerilor programate duminică în Moldova. Pe 30 noiembrie cetăţenii acestei ţări îşi vor alege parlamentarii, iar direcţia promovată de tinerii moldoveni este una clară: spre Uniunea Europeană. Întâlnirea s-a încheiat cu un marş prin centrul Timişoarei.
Mii de persoane au participat vineri seara în mai multe orașe din țară la proteste și mitinguri pro și anti premierului Victor Ponta.
Eveniment inedit la Timişoara. Zeci de mămici au participat miercuri la un marş prin zona centrală a oraşului. Şi nu oricum, ci purtându-şi copiii la piept. Au vrut să promoveze purtarea bebeluşilor în această manieră, să arate cum este bine să fie purtaţi copilaşii şi pentru ce fel de sisteme ar trebuie să opteze părinţii preocupaţi de sănătatea micuţului lor şi confortul lor.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1
Mapamond
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.