Studenților timișoreni, dar și celor din centrele universitare apropiate, precum și elevilor de clasa a XII care se gândesc să plece în străinătate la finalizarea ciclului de studii li s-a ivit oportunitatea ideală de a-și găsi universitatea și specializarea dorită: RIUF 2011.
Timişorenii se dau în vânt după vedete de Bucureşti. Capodoperă sau şuşă, comedie sau dramă, pentru un segment de public larg (la număr, dar şi la pungă), doar numele de pe afişe contează când vine vorba să dea bani pe bilete de teatru. Horaţiu Mălăele, Claudiu Bleonţ, Florin Piersic şi Ştefan Bănică jr. sunt doar câţiva dintre actorii celebri care îşi joacă spectacolele în luna martie la Timişoara.
Legat personal şi profesional de oraşul de pe Bega, Rufino Delgado, consulul onorific al Republicii Peru la Timişoara s-a întâlnit miercuri cu prefectul de Timiş Mircea Băcală, căruia i-a prezentat proiectele acestei primăveri în ceea ce priveşte colaborarea româno-peruană.
Dacă sunteţi adeptul sărbătorilor româneşti, dacă Dragobetele este mai important decât Valentine’s Day, în aceste zile, puteţi găsi un cadou pentru cel iubit la Târgul Cadourilor de Primăvară de la Timişoara. Evenimentul a început miercuri şi va fi deschis publicului până pe data de 9 martie.
Legendara formaţie Compact – care a oferit melomanilor din ţara noastră nemuritoul hit „Fata din vis” – va susţine un concert extraordinar la Timişoara, marţi 1 martie, în Life!Pub.