Nu a fost nici întâi, nici 8 Martie, dar, ca să te distrezi nu ai nevoie neapărat de un pretext. Asta şi-au spus doamnele şi domnişoarele care au participat, sâmbătă seara, la un show de striptease masculin în clubul Insomnia din Timişoara.
Astazi e ziua baschetului în Timişoara graţie evenimentului ce captează întreaga atenţie, All Star Game-ul masculin. Înaintea meciului spectacol din această seară, cei mai buni baschetbalişti din campionatul românesc şi-au făcut timp pentru câte o vizită la şcolile speciale din Timişoara.
Vineri se reia campionatul Diviziei B de baschet masculin, iar pentru BC Timba Timişoara începe o nouă campanie de atacare a promovării după două tentative eşuate. Cu patru jucători noi în echipă şi un buget de 50.000 de euro, galben-negrii nu concep să rateze accederea în prima ligă.
După 12 ani de pauză, Timișoara are din nou o echipă în primul eșalon al voleiului masculin. Universitatea începe sâmbătă un campionat de la care nu poate avea nicio pretenție. Fără salarii și fără obiectiv, trupa lui Sorin Grădinaru va readuce spiritul studențesc în Divizia A1.
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.