Trei tineri sunt acum cercetați penal, după ce polițiștii i-au prins cu canabis asupra lor. Aceștia se deplasau cu mașina pe Bulevardul Liviu Rebreanu, din Timișoara, fiind opriți de oamenii legii din cauza... vitezei foarte mici cu care rulau.
Un bărbat de 24 de ani a ajuns la spital în șoc hipotermic, după ce a plonjat cu autoturismul în canalul Timiș-Bega, la ieșirea din localitatea Coșteiu. La această oră, autoturismul se află încă în apă, pompierii nereușind să îl scoată din cauza condițiilor meteo.
Polițiștii de frontieră de la Moravița au depistat un autoturism furat din Italia. Mașina a fost confiscată pentru cercetări, iar cetățeanul sârb, care o conducea, este acum cercetat penal pentru tăinuire.
Un șofer a dat peste cap circulația în zona centrală a Timișoarei. Acesta și-a parcat mașina aproape perpendicular pe prima bandă de mers, una din roți aflându-se pe banda a doua. După aproximativ 10 minute șoferul s-a urcat liniștit la volan și a plecat.
Un bărbat de 34 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce sustrăgea dintr-un autoturism aflat în parcarea unui centru comercial de pe Calea Aradului din Timişoara, o geantă cu bunuri în valoare de 1500 de lei. Din fericire, a fost prins la timp.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, un recital caritabil sau activități de lectură.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
România
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2