tion.ro Web analytics

masuri fiscale

Tion

Executivul a aprobat, luni, proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România, însă va fi emisă separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea salariului minim în construcţii şi în agricultură. În plus, va fi o hotărâre de Guvern separată care va reglementa creşterea salariului minim pe economie la 3.300 de lei.
Discuțiile de la nivel național despre ordonanțele de urgență pregătite de guvern au ajuns și la nivel local. La Timișoara, subiectul a fost discutat și de useriștii Ruben Lațcău, viceprimar al Timișoarei, și Nicu Fălcoi, deputat. O victimă colaterală a acestora a fost Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, comparat de Ruben Lațcău cu o găină care caută „bețe imaginare” de care să se împiedice.
Marcel Ciolacu a anunțat luni seara că guvernul va aproba concomitent, până la sfârşitul lunii august, ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor bugetare şi reforma administrativă şi pe cea privind măsuri fiscale prin care să crească veniturile la buget. Potrivit acestuia, în lipsa adoptării unor astfel de măsuri, deficitul, anul acesta, ar urma să fie mai mare de 6,2%, cât a fost anul trecut.
În ultima săptămână, în mediul public au circulat mai multe propuneri de măsuri fiscale ale guvernului. În general, este vorba de eliminarea unor facilități pentru domeniile construcții și IT, dar și de creșterea unor taxe și impozite. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, consideră că acestea sunt mai degrabă dăunătoare.

Capitală Culturală

FOTO. Gustul istoriei. Vino la Muzeul Satului Bănățean să afli cum își făceau dacii pâinea
Dacă vrei să afli cum își făceau dacii pâinea și ce loc ocupa acest preparat în viața lor, expoziția „Miros de pâine caldă – Pâinea în Dacia”, organizată vineri la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, îți oferă o incursiune în povestea ei. Evenimentul aduce laolaltă descoperiri arheologice, elemente etnografice și explicații istorice, dezvăluind cum transformau dacii grâul în pâine, cu mijloace rudimentare, dar ingenioase.

România

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui Bolojan
Administrația Prezidențială precizează că, începând cu data de 20 martie, Dacian Cioloș va fi numit consilier onorific al președintelui interimar al României. 1

Eveniment

Bărbat de 26 de ani reținut de polițiștii din Lenauheim după ce a încercat să fure de la un magazin
Un bărbat de 26 de ani a fost reținut de polițiștii din Lenauheim, fiind suspectat de tentativă de tâlhărie, după ce a agresat fizic o victimă în fața unui magazin din localitate. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat în fața magistraților pentru a se decide asupra măsurilor preventive, în timp ce cercetările continuă.

Eveniment

O femeie s-a spânzurat într-o cameră de hotel din Timișoara
Gest necugetat al unei femei la Timișoara. Femeia, în vârstă de 42 de ani, și-ar fi luat aseară o cameră într-un hotel, iar după ora prânzului a decis să-și ia viața. 4

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Duminică se deschide Târgul de Paște la Timișoara
Cea de-a 16-a ediție a Târgului de Paște va avea loc anul acesta în perioada 23 martie-23 aprilie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, organizatorul manifestării, a pregătit un program variat pentru cei mari și cei mici.

Eveniment

Un tânăr înarmat cu o macetă a încercat să intre în Liceul Calderon din Timișoara, deși nu învăța acolo
Incident fără precedent la un liceu din Timișoara. Un tânăr de 20 de ani a încercat să intre cu o macetă în Liceul Teoretic Jean Louis Calderon. El nu învăța acolo. Polițiștii au deschis un dosar penal. 3

Ştiri din Timiș

Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din Timișoara pot fi urmărite direct pe Google Maps
Orele de plecare din stații, precum și poziția în timp real a mijloacelor de transport public din Timișoara pot fi urmărite în timp real și pe Google Maps, anunță reprezentanții Societății Metropolitane de Transport Timișoara (SMTT). Vor putea fi urmărite autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din Timișoara precum și din zona metropolitană. 1

Ştiri din Timiș

Concert caritabil pentru Iuliana, care își crește cu mare greutate cei șase copii. Soțul a avut un accident grav
Înainte de Sărbătorile Pascale, în 15 aprilie, de la ora 17, în Aula Magna „Iulian Drăcea” a USVT va avea loc concertul caritabil „Daruri Pascale”. Evenimentul este organizat de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Direcția Generală Poliția Locală Timișoara, Doomstriker LEMC Banat și Asociația MotoDoomBanat.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici