Mii de fluturaşi cu informaţii despre cum, când şi... cât trebuie să ne îmbolnăvim conform legiuitorilor vor fi împărţiţi în Timişoara în următoarele săptămâni. Este modalitatea aleasă de medicii de familie pentru a protesta faţă de reducerea fondurilor.
Prezentă miercuri la Timişoara, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, dr. Rodica Tănăsescu, a vorbit despre acţionarea în judecată a Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru contractul cadru pe acest an, despre emigrarea unor medici de familie în ţările din nordul Europei, ca singură soluţie la criza din domeniul lor şi a transmis pacienţilor că lupta medicilor de familie este şi în numele asiguraţilor, pentru ca aceştia să beneficieze de serviciile de bază pe care le merită.
Medicii de familie nu mai eliberează, de joi, reţete compensate şi gratuite, bilete de trimitere şi concedii medicale, deoarece pe 31 martie le-au expirat contractele cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.