Guvernul japonez este în alertă maximă, deoarece substanţele radioactive se răspândesc. La Fukushima se înregistrează cantităţi mari de radiaţii în apă din turbinele reactoarelor 1, 2 şi 3. În cazul reactorului 2, nivelul radiaţiilor a depăşit de o mie de ori doza permisă prin lege, iar apa iradiată s-a scurs în afara reactorului. Potrivit Agentiei de Protectie a Mediului din Statele Unite, radiaţiile înregistrate în apă pot provoca celor expuşi hemoragii spontane.
Confruntat cu problema tot mai mare a prafului şi poluării, judeţul Timiş va avea în următorii ani 170 de noi hectare de pădure. În cinci localităţi timişene, cu bani de la Fondul de Mediu, va începe plantarea de puieţi de stejar, frasin şi tei. În câţiva ani, suprafeţele, în prezent degradate, ar urma să fie împădurite.