Tinerii din Timiș care ajung la vârsta maturității și părăsesc centrele de plasament au fost sprijiniți de mentori, în cadrul unui proiect, pentru a păși „în lume” și a-și face „un rost”. Proiectul "Now What?" sprijină tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului pentru a-și valorifica potențialul cât mai bine.
Rezultatele cercetărilor efectuate de cei din mediul universitar sau de persoanele cu spirit antreprenorial pot fi transpuse în practică prin intermediul programului RICAP. Selecţia este dură, anul trecut, la ediţia precedentă a programului, din 100 de idei prezentate doar 15 au fost selectate pentru a fi sprijinite.
Utile
Luni, 18 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparaţii şi lucrări de întreţinere.
Azi în Timișoara
Luni vă puteți bucura de trei spectacole de teatru.
Eveniment
Doi tineri au fost prinși în flagrant de polițiștii din Timișoara în timp ce spărgeau o mașină din care au furat un portofel. Aceștia au fost reținuți 24 de ore.
4
Ştiri din Timiș
Copiii din oraș sunt invitați să participe la un atelier de lectură. Ei vor învăța despre importanța librăriilor și vor realiza împreună o poveste.
Ştiri din Timiș
Arta și muzica în luptă împotriva cancerului. Eveniment caritabil la Liceul „Ion Vidu” din Timișoara
Asociația OncoHelp-Centrul de Oncologie OncoHelp, împreună cu Asociația Împotriva Cancerului și cu Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara pregătesc un eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru pacienții diagnosticați cu cancer.
Eveniment
Accident cu patru victime, petrecut duminică în jurul prânzului, la Lugoj. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
1
Cinema
Mult așteptatul film „Wicked”, inspirat din musicalul de pe Broadway care prezintă povestea vrăjitoarelor din Oz, va putea fi văzut și pe ecranele din Timișoara.