Trei luni fără permis şi 540 de lei amendă este “recompensa” primită de un tânăr din Timişoara care a atins viteza de 194 de kilometri la oră, cu un Mercedes E Class, pe şoseaua care leagă Jimbolia de Cărpiniş, în judeţul Timiş.
Accident, miercuri după-amiaza, la ieşirea din Timişoara, între un Fiat Seicento şi un Mercedes. O persoană aflată în autoturism a fost uşor rănită.
Noile autobuze Mercedes articulate vor sosi la Timişoara începând de săptămâna viitoare, a anunţat, marţi, primarul Gheorghe Ciuhandu. Mijloacele de transport vor fi probabil introduse în circulaţie din luna noiembrie, spun oficialii municipalităţii.
Doi tineri au fost la un pas să se înece, în noaptea de miercuri spre joi, după ce au aterizat cu un Mercedes în canalul Bega, la Timişoara. Şoferul s-a speriat de sirenele poliţiei, a accelerat si a ajuns cu maşina… în apă.
Şoferul unui Mercedes s-a angajat într-o depăşire riscantă, în ciuda vizibilitaţii reduse, pe condiţii de ceaţă, şi a lovit în plin o maşină care venea din sensul opus. În urma accidentului au fost avariate trei autoturisme, iar două persoane au ajuns la spital, dintre care una grav rănită.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1