Calificare pentru locuitorii din mediul rural. Aproape 150 de persoane din judeţul Timiş au avut şansa să înveţe o meserie şi să primească o diplomă de calificare care să ateste acest lucru printr-un proiect al Primăriei Moraviţa, finanţat din fonduri europene şi de la bugetul de stat.
Azi în Timișoara
Joi, 5 decembrie, puteți merge la concerte, expoziții sau să vizitați Târgul de Crăciun din centrul orașului.
Eveniment
Muncitorul unei firme care lucra la un canal în zona stadionului din Lugoj a ajuns la spital miercuri după-masă.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean și al PSD Timiș a transmis, joi seara, că pentru viitorul acestei țări va merge duminică la vot pentru a susține România în Europa, în NATO, pentru o țară liberă și democratică. Astfel, o va vota pe Elena Lasconi.
7
Cinema
Cinema Studio prezintă publicului documentarul timișoreanului Florin Iepan, „Odesa”, care expune unul dintre cele mai întunecate momente din istoria recentă a României. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul și invitații săi.
Ştiri din Timiș
Casa Tineretului Timișoara găzduiește și în acest an concertul caritabil „Social Chords”. Evenimentul va sprijini două cauze, cu ajutorul fondurilor strânse.
România
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Afacerilor Interne în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din data de 28 noiembrie, a anunţat, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
8
Capitală Culturală
Mariana Mihuț, reprezentantă a școlii de pictură naivă, expune la Timișoara. Vernisajul „De la brusturi, la Grand Palais din Paris” va avea loc de Sfântul Nicolae, vineri, 6 decembrie, de la ora 19:30 la Galeria Rotonda din incinta Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.