Când afară e iarnă şi-i zăpadă, iar vinu-i bun nu e pelin, când iese ursul ca să vadă...atunci e vremea concursului comloşan de vinuri şi mezeluri. Prima ediţie a acestui eveniment s-a desfăşurat în anul 1937. Chiar dacă la primele ediţii organizatorii au înscris în concurs doar licoarea lui Bachus, de-a lungul anilor evenimentului i s-a mai adăugat o secţiune: cea de mezeluri.
Atenţie, de unde cumpăraţi produse din carne! Poliţiştii locali timişoreni au amendat pentru a doua oară, zilele trecute, o societate care comercializează mezeluri într-o rulotă fără să deţină acord de funcţionare pentru desfășurarea unor astfel de activități, potrivit autorităţilor.
Rusia a decis să interzică importul de mezeluri din carne de porc provenite din Republica Moldova. Embargoul vine după ce Moscova a hotărât că nu doreşte produse din Uniunea Europeană.
Spargere de aproape 20.000 de euro la un magazin de mezeluri din zona Calea Șagului din Timișoara. Jaful s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni. Polițiștii încearcă acum să îi prindă pe hoți și să recupereze bunurile furate.
În fiecare primăvară, peluza de sud a Casei Albe este acaparată de copii care râd în timp ce rostogolesc ouă colorate. Aceștia celebrează, astfel, una dintre cele mai vechi și populare tradiții laice de Paște din Statele Unite: Easter Egg Roll. Această combinație de joacă și simbolism are o istorie fascinantă, iar în spatele atmosferei jucăușe se ascund povești despre politică, acces public și schimbări culturale.
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși:
Zeci de mii de timișoreni, de toate vârstele, s-au adunat sâmbătă seara în fața bisericilor din Timișoara pentru a primi Lumina Sfântă și pentru a participa la cea mai importantă slujbă a anului – Slujba Învierii Domnului.
Hristos a înviat! Cristos a înviat! Duminică puteți merge la Târgul de Paști din centrul Timișoarei.
Zeci de mii de credincioși din județul Timiș vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Venită cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
Vladimir Putin a anunțat o „încetare a focului de Paște" în Ucraina. Va dura 30 de ore, începând sâmbătă, la ora 18, până în noaptea de duminică spre luni, la miezul nopții.