După ce a lansat sloganul „Încearcă și cu un pesedist”, președintele PSD Timișoara crede că partidul are „oameni valoroși și cu experiență” care pot candida în 2024 la primărie. Nu este exclusă nici o candidatură de afară, dar Mihai Ritivoiu spune că social democrații nu sunt „nici comuniști, nici agramați”.
ADVERTORIAL. Mihai Ritivoiu este cu siguranță o voce inconfundabilă a noii echipe PSD Timiș, apreciat pentru analizele tranșante și pentru unicitatea mesajelor. Este președinte interimar al organizației PSD Timișoara. Doctor în economie, consilier local 2009-2012, consilier județean din 2012 până în prezent, apreciat pentru activitatea în antreprenoriat și pentru certe calități de manager. Mihai Ritivoiu este preşedintele Comisiei II – Sănătate Publică şi Politici Sociale în cadrul Asociaţiei Regiunilor Europene și preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Timiş.
România
Liderul PNL spune că este conștient de greșelile făcute și că înțelege ceea ce au vrut românii să transmită, astfel că a ales să își dea demisia din funcție.
România
Călin Georgescu, candidat independent, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, s-au calificat pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, marcând un moment istoric în politica românească, cu doi candidați „outsideri” în finala pentru Cotroceni.
1
Ştiri din Timiș
Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș și al filialei locale a Partidului Național Liberal, nu a scăpat, luni, ocazia să comenteze rezultatul votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. El a fost de părere că alegătorii au făcut dreptate.
1
Ştiri din Timiș
La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că ritmul pe șantierul de reabilitare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este intens. S-a ajuns la un procent de execuție de 7% și se lucrează pe întreaga lungime a sectorului de aproape 14 kilometri.
1
Ştiri din Timiș
Mai multe universități din România, printre care și una din Timișoara, vor primi finanțări de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare.
România
După centralizarea tuturor proceselor verbale (100%) din cele 950 de secții de votare din străinătate, Călin Georgescu, candidat independent, conduce detașat cu 43,35% din voturi. Elena Lasconi (USR) ocupă locul al doilea.
Sănătate
Marți, 26 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Conștientizării Importanței Detectării Deficitului de Fier. Cu această ocazie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara oferă consultații și analize gratuite.