Joi seara, premierul Mihai Tudose a avut o întâlnire la Timișoara cu președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și prefectul Eva Andreaș. Tudose a făcut escală la Timișoara în drumul său spre Belgrad, unde, vineri și sâmbătă va avea întâlniri de lucru cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borisov, şi prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras. Tudose le-a promis liderilor județului realizarea mai multor proiecte importante pentru Timișoara, de la centura de sud la descărcarea de pe autostradă de la Sânandrei și discuții pentru o șosea de mare viteză Timișoara-Belgrad.
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
1
România
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că, după votul de duminică la alegerile parlamentare, este „foarte posibil" să existe o discuţie privind formarea unui Guvern PSD - USR - PNL, scrie Agerpres.
3
Ştiri din Timiș
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context.
9
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu datorii la bugetul local aveau, până luni, termen să își plătească dările acumulate până pe 31 august pentru a scăpa de penalități și dobânzi. Primăria anunță că termenul s-ar prelungi până pe 19 decembrie.
1