Aproximativ 100 de voluntari, infanterişti marini, militari ai Forţelor Terestre ale SUA de la Baza militară Mihail Kogălniceanu și angajați ai Ambasadei SUA la București, în frunte cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson, au adunat, sâmbătă, 5 tone de gunpaie de pe plaja din Năvodari în cadrul campaniei Let s Do It Romania.
Azi în Timișoara
Atelier de modelat sârmă, spectacole folclorice, concerte, proiecții de film sau petreceri – sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte vineri, 14 martie.
Capitală Culturală
Opera Națională Română din Timișoara organizează săptămâna viitoare o gală dedicată unuia dintre fondatorii instituției de cultură.
1
Ştiri din Timiș
Alianța Timișoara Universitară (ATU) și Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează a treia ediție a târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”, dedicat elevilor de liceu din regiunea de vest a României.
Mapamond
Vladimir Putin a afirmat că ar fi de acord cu un armistițiu de 30 de zile cu Ucraina, „cu condiția ca acesta să conducă la o pace pe termen lung, având în vedere că Armata Rusă continuă ofensiva pe toate fronturile”. El a menționat că are „câteva rezerve” pe care ar dori să le discute direct cu Donald Trump. Anterior, autoritățile ucrainene au exprimat și ele acordul pentru o pauză a focului.
8
Mapamond
Oficiali armeni și azeri au anunțat joi că au convenit asupra unui acord de pace, punând capăt unui conflict de aproape 40 de ani, relatează Reuters.
Ştiri din Timiș
Marile bucurii vin la prețuri mici! Cu ocazia aniversării de primăvară, Auchan sărbătorește cu reduceri, oferte și beneficii la produse din cele mai importante categorii. Până pe 1 aprilie, peste 1.600 de produse cu prețuri spectaculoase sunt disponibile în supermarketurile și hipermarketurile Auchan.
România
Marcel Ciolacu a anunțat că noile cărți de identitate, emise din 20 martie, vor indica doar sexul biologic: feminin sau masculin.
5
Sănătate
Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara atrag atenția asupra unor semne care pot indica probleme ale sănătății mintale și care necesită consult de specialitate.