SCM Politehnica Timișoara a început cu stângul seria partidelor oficiale din 2020. În deplasarea de la Baia Mare, alb-violeții au trebuit să se recunoască învinși după o partidă în care echilibrul a persistat în mare măsură. În ultimele zece minute balanța a înclinat în favorea gazdelor, care au învins cu 33-31 (14-13).
Primul meci oficial din acest an al handbaliştilor de la CH Politehnica Timişoara s-a nimerit a fi unul tare. Prea tare pentru ce oferă echipa acum, formaţia a fost învinsă de liderul la zi al campionatului, Minaur Baia Mare. Scorul meciului de miercuri, de la Sala Constantin Jude, a fost 32 – 30 pentru oaspeţi.
Handbaliştii timişoreni au jucat miercuri, la sala „Constantin Jude", ultimul meci al sezonului. Cu locul 7 deja asigurat, poliştii au jucat fără stres şi au învins, cel puţin pentru glorie, Minaur Baia Mare, scor 34 – 31.
Azi în Timișoara
Miercuri, 13 noiembrie, puteți merge la concerte, la proiecții de film sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Marți, 12 noiembrie, odată cu învestirea primarului Dominic Fritz în al doilea său mandat, a avut loc și cea a noilor consilieri locali. De fapt, noi propriu-zis sunt doar 15, restul având experiență anterioară. Unul dintre consilierii locali este chiar la al cincilea mandat consecutiv.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Merida oferă copiilor din Timișoara programul de educație informală „Hobby Lobby Timișoara”. Copiii au parte de activități gratuite, care îi ajută să își petreacă timpul liber într-un mod prielnic dezvoltării abilităților în diverse domenii.
Cinema
Cinema Victoria, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme, aduce publicului din Timișoara o nouă proiecție din cadrul programului „Cinemateca Itinerantă”, dedicat filmelor clasice românești.
1
Ştiri din Timiș
Administrația județeană a recepționat, marți, un echipament vital pentru munca pompierilor timișeni.
Capitală Culturală
Universitatea de Vest din Timișoara vă invită la simpozionul „Efecte de ecou”, dedicat împlinirii a 100 de ani de la publicarea cărții „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu.
România
Omul de afaceri Silviu Prigoană, în vârstă de 60 de ani, a murit miercuri, 12 noiembrie, într-un restaurant din Brașov, potrivit HotNews.ro.
1
Ştiri din Timiș
Arheologii au găsit aproape de Timișoara structuri de locuințe din lut, care ne arată stilul de viață al vechilor comunități. Un alt lucru descoperit este un cimitir sarmatic, popor nomad care a trăit în această zonă în urmă cu aproximativ 1.900 de ani.