Ministerul Transporturilor a deschis luni, 8 ianuarie, procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției „Varianta de Ocolire Timișoara Vest”. Practic, acesta este unul dintre ultimii pași birocratici necesari pentru lansarea licitației de proiectare și execuție.
Ministerul Transporturilor a încheiat licitația pentru 37 de trenuri electrice noi. Sunt primele de genul acesta pe care le va avea România, pe lângă cele trei produse la Craiova și operate de compania Softrans. Acestea vor circula și pe rutele București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Craiova – Timișoara – Arad sau Cluj – Timișoara.
După ce vicepreședintele CJ Timiș a acuzat că s-au folosit hărți vechi de 15 ani pentru traseul viitoarei autostrăzi care va lega Timișoara de Belgrad, reprezentanții instituției anunță că trimit un memoriu, împreună cu primarii din Moșnița Nouă și Bucovăț, către Ministerul Transporturilor. Alexandru Proteasa susține că a găsit nereguli în caietul de sarcini și că varianta de traseu pentru A9 „nu este conform realității”.
Utile
Luni, 25 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Domeniile Murani vă invită să descoperiți un spectacol interactiv unic, ce vă va introduce în magia lumii lui Moș Crăciun.
Horoscop
Află ce îți rezervă zodia în această săptămână:
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie.
România
Rezultatele parțiale oficiale pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale contrazic proiecțiile exit-pollurilor, independentul Călin Georgescu reușind să îl depășească pe Marcel Ciolacu în preferințele alegătorilor. UPDATE. Cursă strânsă pentru locul 2
5
Azi în Timișoara
Luni, 25 noiembrie, puteți merge la o proiecție de film, la un concert sau la expoziții.
România
Imediat după închiderea oficială a urnelor, la ora 21, rezultatele exit-poll îl arătau pe Călin Georgescu, independent, pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale, imediat după Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR).
3
România
În urmă cu o săptămână, Ludovic Orban, susținut de Forța Dreptei, a anunțat în cadrul unei dezbatere televizate între candidați că se retrage din cursa prezidențială în favoarea Elenei Lasconi. Cu toate acestea, cum nu a depus o cerere oficială în acest sens, eventualele voturi pentru el vor fi luate în considerare.