Deponeul ecologic de la Ghizela va fi dat în folosinţă în luna iulie, a dat asigurări, la Timişoara, ministrul Mediului, Laszlo Borbely. El a afirmat că odată cu finalizarea acestei investiţii, tarifele de depozitare a gunoiului pe care timişenii le plătesc în acest moment ar trebui să scadă.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, se află, joi, la Timişoara, unde se întâlneşte cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai instituţiilor aflate în subordinea ministerului. Încă de dimineaţă, Borbely s-a declarat nemulţumit de rata de absorbţie a fondurilor de mediu, el afirmând că s-a săturat de promisiunile autorităţilor locale şi crede că mai bine centraliza acest domeniu.
Ministrul irlandez al apărării şi-a prezentat joi demisia, după ce l-a acuzat greşit anul trecut, de un membru al opoziţiei, de implicare în gestionarea unui bordel, a anunţat Guvernul, citat de AFP.