Comisia Nationala de Arbitraj si Integritate Morala a PSD il judeca, duminica, pe rebelul Mircea Geoana: acuzat ca nu a respectat decizia Biroului Permanent National de a pleca din fruntea Senatului, fostul lider al PSD risca suspendarea sa pentru 12 luni sau chiar excluderea din partid. Cel mai inversunat impotriva lui Mircea Geoana este actualul presedinte PSD, Victor Ponta: "Mircea Geoana probabil va plati pentru ceea ce a facut"!
Organizaţia PSD Timiş a decis să susţină propunerile preşedintelui Victor Ponta legate de schimbarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Decizia era de aşteptat în contextul în care cel care a lansat întreaga discuţie a fost Ilie Sârbu, fostul preşedinte al PSD Timiş şi socrul lui Ponta.
Sedinta Senatului, miercuri: pesedistii n-au cerut introducerea pe ordinea de zi a cererii de inlocuire a presedintelui acestei Camere, Mircea Geoana! Si aceasta pare sa fi ingropat pentru moment securea razboiului.
Mircea Geoana ii transmite presedintelui PSD, care vrea sa-l excluda din partid: "Cum poate sa spuna Ponta ca am fost lider sovaielnic, pai liderul ala sovaielnic l-a facut om pe Victor Ponta". Fostul sef al PSD il acuza pe cel care i-a luat locul ca "taie cu bomfaierul sansa noastra de a guverna".
Victor Ponta a anuntat ca Mircea Geoana nu mai are loc in formatiunea social-democrata! Adrian Nastase si Ion Iliescu au declarat apoi ca PSD nu va insista pentru inlocuirea lui Mircea Geoana cu Titus Corlatean la sefia Senatului. Sunt doar opinii personale, daca e necesar convoc chiar si congresul, a sarit insa Victor Ponta.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.