Joi, 21 aprilie, de la ora 21.00, în clubul Zambara din Timişoara va avea loc o prezentare de rochii de mireasa şi ţinute de seară organizată de Platinium Media. La eveniment va participa şi Oana Pană, de la Next Top Model by Cătălin Botezatu.
Cinci persoane au ajuns la spital cu răni grave, iar alta şi-a pierdut viaţa în urma unui accident în judeţul Cluj. Toţi cei şase participau la o nuntă, au furat mireasa şi au pornit la drum. Accidentul s-a produs din cauza unui cal lăsat nesupravegheat.
Cum ieși din comun într-o țară unde nunțile sunt cea mai prosperă industrie? Simplu! Cheltuiești câteva mii de euro pe lângă celelalte câteva mii pe care le-ai dat la restaurant, formații de muzică, biserică și așa mai departe, ca să fii sigur că nimeni nu mai are o rochie nici măcar asemănătoare cu a ta.
„Un pas mic pentru o zi, un pas mare pentru toată viaţa!”, acesta a fost sloganul sub care s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediţie, cea cu numărul 7, al Salonului Mirilor. Una dintre cele mai vechi manifestări expoziţionale de profil de pe piaţa timişoreană, s-a bucurat şi de această dată de interes ridicat.
Sâmbătă noaptea, cafeneaua Symphony din Bastion a fost gazda unui concert susţinut de Muneer & Friends, gaşca de muzicieni având parte şi de acestă dată de succes cu o serie de cover-uri cunoscute.
Luni, 17 martie, puteți merge la o expoziție de fluturi și albine vii la Iulius Mall sau la un spectacol de stand-up comedy la Sala Capitol.
Conform Agerpres, Curtea Constituțională a respins, duminică, două contestații referitoare la candidaturile lui George Simion și Victor Ponta, în ședință mai fiind discutate alte 13 sesizări.
Pompierii intervin duminică seara pe strada Liliacului din Timișoara, acolo unde o locuință a fost cuprinsă de flăcări. UPDATE. Două persoane au fost duse la spital
Institutul de Științe ale Educației (ISE) a fost reînființat la cinci ani după ce a fost desființat de Guvernul Orban, decizia actuală fiind luată în cadrul unei ședinței de guvern.
Un accident s-a produs duminică, la prânz pe DJ 691, în Giarmata, după ce un șofer a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un sens giratoriu. Mașina s-a răsturnat, iar el și o pasageră au fost răniți.
Medicii Spitalului Clinic CF Timișoara avertizează că sindromul de ochi uscat este o afecțiune din ce în ce mai frecventă, influențată de stilul de viață modern.
Un accident rutier în lanț s-a produs duminică la prânz, pe DN 59, în zona Metro din Calea Șagului, în urma unui viraj. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
1
Un transport ilegal de țigarete netimbrate a fost depistat și sancționat de polițiștii din Lugoj. Șoferul care le transporta a fost amendat cu 20.000 de lei.