Actorul american Peter Graves, cunoscut pentru rolul din serialul "Mission: Impossible", a decedat duminică, la vârsta de 83 de ani, informează CNN.
În această vară se anunță o serie de filme așteptate cu nerăbdare de cinefili și care, cu siguranță, vor aduce încasări record. Printre aceste pelicule se numără mai multe continuări a unor filme de succes, dar și câteva remake-uri.
Actorul american Tom Cruise se va întoarce pe marile ecrane în rolul lui Ethan Hunt, odată cu cea de-a patra peliculă din seria "Misiune imposibilă", care va fi lansată în mai 2011, au anunţat studiourile de film Paramount Pictures, potrivit BBC.
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.
Părintele vicar Ionel Popescu a publicat cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ´89”. Volumul a fost tipărit cu binecuvântarea și Precuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Șapte mașini au fost implicate într-o tamponare pe Autostrada A1, în județul Timiș.
Municipalitatea nu mai poate achiziționa imobilul istoric renovat din cartierul Iosefin, pentru care era dispusă să achite 1,9 milioane de euro din bugetul local.
Atac în Germania. Patru persoane au murit și două sute sunt rănite după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg. Este vorba de un medic originar din Arabia Saudită.
Seria de evenimente „35 de ani de libertate”, dedicată comemorării Revoluției din 1989 de la Timișoara, a luat sfârșit vineri seară, cu „Gala Libertății”. Evenimentul organizat de primărie sub forma unui spectacol de teatru multimedia a atras ca participanți mai mulți ambasadori, reprezentanți ai orașelor înfrățite și alte oficialități.
Radu Ticiu, inițiatorul turei transfrontaliere, a precizat că aceasta este ultima pedalare înainte de intrarea în Schengen.