Marţi, 16 iunie, între orele 19 şi 21, în faţa Instituţiei Prefectului Timiş va avea loc un miting de protest care are ca obiect propunerile de modificare a Codului Penal si a Codului de Procedură Penală.
Dacă la Bucureşti nu se va organiza o manifestaţie vineri, în ziua votului moţiunii de cenzură depuse de PNL, la Timişoara va avea loc o astfel de acţiune, în faţa Instituţiei Prefectului Timiş.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, crede că presiunea pe care a pus-o pe guvernanţi, atunci când a anunţat un miting de 10.000 de oameni, i-a făcut pe aceştia să includă proiectul construcţiei centurii de sud a municipiului în Master Planul de Transport. Cum însă nu există niciun semn că lucrările vor şi începe în viitorul apropiat, Robu susţine că nu a renunţat la ideea de miting pentru centură, însă... aşteaptă vreme bună.
Şoseaua de centură a Timişoarei a fost inclusă în cele din urmă în Master Planul General pe Transport, dar trecerea obiectivului în acest plan strategic nu înseamnă că există şi finanţare asigurată pentru lucrări în prezent. Primarul Nicolae Robu a lansat un nou sondaj pe Facebook şi îi întreabă pe timişoreni dacă sunt sau nu dispuşi să participe la un miting pentru a cere finanţarea centurii de sud.
Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, repune pe tapet ideea organizării unui miting pentru a solicita Guvernului să realizeze şoseaua de centură a oraşului – tronsonul de sud. Primarul mizează pe o participare importantă în eventualitatea în care se va ajunge la o manifestaţie în stradă: 20.000 de oameni! Asta, după ce oficialii din Ministerul Transporturilor şi-au prezentat recent priorităţile pe următorii anii, planuri care nu includ, din nou, centura de sud a Timişoarei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.