Sâmbătă, când ortodocșii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanu, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului aniversează 30 de ani de când a fost hirotonit episcop, în 20 iulie 1994. De asemenea, în decembrie se vor împlini zece ani de când a devenit Mitropolit al Banatului.
Cu ocazia celebrării a 80 de ani de activitate academică, Universitatea de Vest din Timișoara a acordat Medalia de Aur Înaltpreasfinției Sale Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate teologică din România. Distincția a fost o surpriză pentru Înaltul, acesta crezând că a fost invitat la unul din evenimentele festive ale instituției de învățământ superior.
Utile
Primăria Timișoara anunță vineri, 22 noiembrie, că de săptămâna viitoare se va desfășura procedura de autorizare a activităților comerciale stradale cu produse specifice sărbătorii de Sfântul Nicolae. Astfel, comercianții interesați trebuie să depună la Camera 12 cererea pentru ocuparea unui amplasament în cele 19 locații disponibile.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat, prin intermediul proiectelor Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat, readuce un element important din patrimoniul orașului, statuia alegorică a Toamnei.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Un acoperiș și mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, vineri, la Lugoj. Autoritățile au intervenit pentru remedierea pagubelor.
Ştiri din Timiș
Cu o săptămână înainte de redeschiderea Cinema Studio, primarul Dominic Fritz a anunțat că cinematograful din Freidorf se va numi Johnny, în amintirea lui Johnny Weissmuller.
Ştiri din Timiș
Cinema Studio din Timișoara, închis încă din anii 2000, se redeschide în weekendul 6-8 decembrie 2024, după lucrări complexe în valoare de 5 milioane de euro. Acesta include săli de cinema, spații pentru montaj și o terasă pentru proiecții în aer liber.
1
Ştiri din Timiș
Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din Timișoara se deschide sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18. Tot atunci va avea loc și aprinderea iluminatului festiv.
2
Ştiri din Timiș
În inima Timișoarei, pe strada Costică Rădulescu, colț cu strada Cerna, se află Brasileiro Steak House, o oază culinară care aduce aromele autentice ale Braziliei mai aproape de tine. Inspirat de tradițiile rodizio, acest restaurant promite o experiență gastronomică unică, unde fiecare masă devine un spectacol al gusturilor.