Într-un oraș cu insuficiente locuri de parcare, cu mașini lăsate haotic pe trotuare, pe pistele de biciclete, cu o infrastructură subdezvoltată pentru biciclete și cozi în trafic, Primăria Timișoara ne invită să celebrăm Săptămâna Mobilității Europene, sub deviza „Mobilitate inteligentă și durabilă – o investiție pentru Europa”.
Timișorenii pot testa vehicule electrice în weekend, iar pe tot parcursul săptămânii viitoare vor putea participa la fel de fel de competiții sau demonstrații sportive desfășurate în mai multe locuri din Timișoara. Vor ieși la pedalat și angajații Primăriei Timișoara, ca în fiecare an. Totul, cu ocazia Săptămânii Mobilității Europene.
Timişorenii sunt invitaţi duminică la o plimbare pe două roţi. Săptămâna Mobilităţii Europene începe cu o nouă tură ciclistă marca Verde pentru Biciclete la Timişoara. Voluntarii campaniei pentru pedalare au împărţit până acum peste 12.000 de numere pentru biciclişti.
Sute de biciclişti, fie ei tineri sau persoane de vârsta a treia şi copii însoţiţi de bunici sau părinţi, au ieşit duminică la plimbare pe străzile din Timişoara. Ei au pedalat inclusiv prin centru, prin Piaţa Victoriei, cerând ca Timişoara să devină un oraş liber pentru biciclete.
Ştiri din Timiș
Sportul și meditația sunt două practici complementare care oferă beneficii enorme pentru sănătatea mentală, dar și pentru bunăstarea generală. Încorporând aceste practici în viața noastră de zi cu zi, ne vom bucura de o stare excelentă de sănătate fizică, psihică și emoțională. Fără îndoială, sportul și meditația contribuie la o viață mai echilibrată și mai împlinită și ne țin departe de boli fizice și psihice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Anunț important pentru toți iubitorii de distracție din Timișoara!
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1