Aflat la Timişoara, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat că a purtat, în cursul zilei de joi, discuţii cu reprezentanţii sindicatului din învăţământul timişean. Unul dintre scopurile principale ale discuţiilor a fost dezbaterea unei noi legi a învăţământului, una care teoretic ar trebui să cuprindă opiniile unei largi mase de categorii implicate în stabilirea noului cadrul legislativ: profesori, studenţi, dar mai ales persoane reprezentative pentru mediul economic. Una dintre modificările pe care ar urma să le aducă noua lege se referă la examenul de Bacalaureat.
Președintele României, Klaus Iohanis, a declarat, marți după-amiază, că urmărește cu atenție și preocupare procesul legislativ al Parlamentului referitor la intenția de a modifica Codul Penal privind conflictului de interese. Șeful statului a spus că nu este de acord cu modificarea articolului 301, ce urmărește dezincriminarea conflictului de interese.
Timişoara a găzduit vineri o dezbatere susţinută de organizaţia Politică fără Bariere, având ca temă propunerile de modificare a legislației referitoare la partidele și formațiunile politice, dar și a legislației electorale. Deşi există semnale pozitive în sensul reformării, organizaţia consideră că mai e mult de făcut, arată concluziile dezbaterii.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind alegerile locale. Astfel, conform noii proceduri, primarii vor fi aleși într-un singur tur, iar președinții de consilii județene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă.
Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) anunţă din nou modificări în circulaţia autobuzelor de pe linia 32, începând de marţi. Mijloacele de transport în comun îşi vor relua traseul, nu vor mai circula pe bulevardul Rebreanu şi pe Calea Şagului, dar se anunţă devieri pe o altă porţiune de drum.
Ştiri din Timiș
Timișoara a atins un record istoric în atragerea de fonduri europene, contractând într-un singur an 663 de milioane de lei, sumă fără precedent în ultimii 35 de ani, potrivit viceprimarului Ruben Lațcău.
Ştiri din Timiș
Criza apei din județul Prahova, care a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă la finalul lunii noiembrie, ridică semne de întrebare privind siguranța alimentării cu apă în România. La Timișoara, un astfel de scenariu poate fi evitat, susține directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, care pune situația din Prahova pe seama unui management deficitar al resurselor.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a demarat procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre care vizează aprobarea noii structuri organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În 1997, Municipiul Timișoara a fost printre primele orașe cu acces la telefonie mobilă din țară, oferit de ceea ce era atunci MobilRom. Inovația a rămas o constantă, astfel că timișorenii au fost printre primii care care s-au putut bucura de tehnologia 5G prin serviciile Orange. Și începând de anul acesta beneficiază de acoperire 5G/5G+ integral în oraș și în câteva dintre localitățile din împrejurimi.
Ştiri din Timiș
Inițiativa „Dăruiește Bucuria Crăciunului", organizată de Atu Advertising, a oferit în 2025 aproape 80 de cadouri copiilor din medii vulnerabile din Banat. Campania s-a desfășurat cu sprijinul mediului de afaceri din zona Timișoarei, în parteneriat cu Asociația Casa Buna Mică și Asociația Bardeau.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara a organizat joi, 18 decembrie, la Cinema Studio, conferința de presă de închidere a proiectului „Insule Ecologice Digitalizate – Runda I”, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C3 – Managementul Deșeurilor. Chiar dacă au întâmpinat probleme, reprezentanții Primăriei Timișoara și cei de la RETIM se declară mulțumiți de implementarea proiectului.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sănătatea este cel mai important cadou pe care ți-l poți oferi, așa că bifează la final de an sau cel mai târziu la începutului noului an analizele medicale pe care nu ai apucat să le faci. MedLife vine cu o promoție specială de 20% reducere la toate analizele medicale, valabilă la nivel național, în anumite perioade din decembrie 2025 și ianuarie 2026. Află când și cum poți profita de reduceri.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei și liderul USR, Dominic Fritz, va depune joi jurământul de credință față de România, ultimul pas necesar pentru dobândirea cetățeniei române. Ceremonia este programată la ora 14, la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, alături de alți 23 de solicitanți. UPDATE. Dominic Fritz și-a depus jurământul
14