Președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să opereze, vineri, prin Ordonanță de urgență a Guvernului (OUG) modificările la Codul de procedură penală. Băsescu a subliniat că aceste modificări au fost solicitate încă din luna septembrie. Pe de altă parte, Ponta a declarat că nu a primit nicio solicitare din partea președintelui.
Controversatele modificări la Codul Penal, care au fost adoptate de Camera Deputaților la începutul lunii decembrie, au fost declarate neconstituționale de către judecătorii Curții Constituționale.
Anul 2014 aduce şi schimbarea Codului Fiscal. În document apar mai multe modificări în ceea ce priveşte impozitul pe venit, venitul microîntreprinderilor, aplicarea TVA sau impozitul pe profit.
Începând de săptămâna viitoare, din data de 25 noiembrie, se va modifica traseul liniei 28 de autobuz, anunţă reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT). Aceste mijloace de transport în comun vor circula până în cartierul Crişan, peste podul de la Uzina de Apă, precizează reprezentanţii Regiei.
Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) anunţă modificări în circulaţia unor mijloace de transport în comun, de luni, odată cu începerea şcolii. Este vorba de troleibuzele de pe linia 18, autobuzele de pe linia 22 şi cele de pe linia M44, care circulă între Timişoara şi Becicherecu Mic.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole sau la o piesă de teatru.
Eveniment
Avionul care opera marți seara zborul Lufthansa pe ruta Sibiu - München (Germania) a aterizat de urgență pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Un proiect foarte important pentru județ, consolidarea malurilor râului Timiș, continuă și anul acesta. Lucrările se ridică la aproximativ șase milioane de euro și ne vor feri de inundații.
România
Ordonanța de urgență „trenuleț”, care a fost aprobată de Guvern, aduce mai multe modificări în sistemul educației în acest an.
5
Eveniment
În 2024, pompierii de la ISU Timiș au fost chemați să stingă 225 de incendii izbucnite la locuințe, precum și la 69 de autoturisme, arată o statistică întocmită de instituție la solicitarea Tion.
Mapamond
Peste 95 de persoane au murit și 130 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7 pe scara Richter, produs marți dimineața în zona Tibet/Himalaya, la o adâncime de 10 km. Seismul a fost resimțit până în India și Nepal.
România
Astăzi, 7 ianuarie, este ziua în care creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Ioan, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordan. Aproape două milioane de români își serbează astăzi onomastica.