Drumul care leagă Moldova Noua de Orşova rămâne în continuare închis cirulației, mai exact, porţiunea dintre localitățile Svinița și Berzasca. Din cauza unei alunecări de teren, carosabilul a devenit impracticabil, iar pentru rezolvarea problemei este nevoie de intervenţia celor de la Romsilva, care trebuie să acţioneze pe versanţii aflaţi în administrarea acesteia.
Circulaţia Rutieră în zona localităţii Cozla, în apropiere de Moldova Nouă, pe drumul către Orşova, a fost restricţionată. Problemele au apărut din cauza căderii pe carosabil a unor bolovani de pe versanţi. Afectate sunt vehiculele cu masa autorizată mai mare de 7,5 tone.
Capitală Culturală
După marele concert din deschiderea stagiunii, maestrul Sascha Goetzel – Dirijor în Rezidență a Filarmonicii Banatul în Stagiunea 2024/2025, se întoarce la Timișoara. Acesta va dirija concertul simfonic de vineri, 22 noiembrie, pentru care a ales un program special.
Capitală Culturală
Kunsthalle Bega găzduiește până anul viitor expoziția „Țara de foc”, care prezintă istoria mai puțin cunoscută a României printr-o serie de picturi, desene, pânze, fotografii, obiecte colecționate și alte lucrări artistice.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, propune Consiliului Local să exercite dreptul de preemțiune al orașului pentru a cumpăra o clădire istorică la valoarea de 1,9 milioane de euro.
Mapamond
Ambasada României la Kiev a luat măsuri suplimentare în vederea asigurării protecţiei personalului, activitatea fiind limitată la acţiuni cu caracter de urgenţă, având în vedere evoluţiile de securitate din Ucraina, a informat miercuri Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara invită publicul vorbitor de limbă germană la un eveniment unic în această stagiune. Este vorba despre lectura scenică „valurile Dunării” de Thomas Perle, regia și muzica de Tristan Linder.
Ştiri din Timiș
După două decenii de așteptare, România a pus în circulație primul tren nou achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). În acest context, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis că alte 37 de trenuri noi vor ajunge în România, urmând să circule și pe ruta Timișoara - București.
3
Ştiri din Timiș
Va fi modernizat sistemul de iluminat public pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara. Primarul Dominic Fritz a semnat astăzi contractul pentru această investiție.