Colonada din Buziaş a avut de suferit în urma furtunii de duminică seara, iar un cititor tion.ro ne-a trimis fotografii cu dezastrul. De altfel, colonada are de suferit de mult timp, locul din staţiunea de interes naţional, unde mulţi şi-au pierdut paşii, având nevoie, de mult timp, de reparaţii, pentru că, deşi ar trebui să fie un lucru cu care localitatea să se mândrească, este o pată pe harta staţiunii. Primarul localităţii a demarat un proiect în ceea ce priveşte restaurarea acestui monument istoric şi speră ca din toamnă să înceapă execuţia...
Una dintre cele mai vechi şi cele mai valoroase statui din Timişoara - cea a Sf. Nepomuk sau Sf. Maria – este supusă în aceste zile unui nou proces de restaurare, ultima curăţare a statuii având loc în urmă cu aproximativ şapte ani.
Dacă în cursul acestei veri reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţau că în luna decembrie vom avea un nou monument dedicat Revoluţiei, realizat de sculptorul Luigi Varga, ba chiar aleşii locali şi aprobaseră o sumă de bani pentru respectiva lucrare, circa 175.000 de euro, acest lucru nu se va întâmpla. Autorităţile locale au ajuns la concluzia că... n-ar fi legală procedura de achiziţie pentru care au vrut să opteze, aşa că acum pregătesc un concurs de soluţii pentru noul monument.
La nivelul Primăriei Timişoara se pun la punct în prezent ultimele detalii legate de achiziţia şi finanţarea noului monument dedicat Revoluţiei din 1989, care ar urma să fie înălţat în centrul oraşului – înălţat la propriu - în vecinătatea Catedralei Mitropolitane. Timişorenii ar putea admira noua lucrare, realizată de sculptorul Luigi Varga, în luna decembrie, când se împlinesc 25 de ani de la Revoluţie, dacă lucrurile merg conform planurilor autorităţilor.
Poliţiştii locali din Timişoara i-au luat în vizor pe proprietarii de clădiri istorice, mai ales că unii dintre ei au adus modificări acestor valoroase imobile fără să le pese de reglementările în domeniu sau să încerce să obţină vreo autorizaţie. Un locuitor de pe strada Moţilor a încasat o amendă de 8.500 de lei după ce a intervenit neautorizat asupra unei clădiri monument istoric.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 aprilie, cei care iubesc lectura și doresc să exploreze legătura dintre oraș și literatura locală sunt invitați la un eveniment literar special. La Teatrul German se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană.
Cinema
Cinema Studio vă invită la o nouă proiecție din programul „Cinemateca itinerantă”, o serie de filme vechi românești readuse pe marele ecran.
România
DNSC avertizează asupra unei noi metode de fraudă prin telefon. Persoane care se dau drept polițiști le spun victimelor că un infractor urmărit internațional le-a folosit identitatea pentru un credit bancar, încercând astfel să obțină informații personale.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) în parteneriat cu Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” organizează o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană. Evenimentul are loc în perioada 22-26 aprilie.
Ştiri din Timiș
În primăvara anului trecut, Primăria Timișoara a intrat în forță peste construcțiile ilegale care blocau așa-zisa „stradă Cezar”. A fost tras „conturul”, însă aceasta a rămas neasfaltată, devenind între timp parcare improvizată. Amenajările ar putea începe la vară.
1
Ştiri din Timiș
Gătit colectiv, muzică, dans și legume salvate de la risipă, toate acestea se reunesc într-un eveniment care îmbină distracția cu o inițiativă împotriva risipei alimentare, la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Datele prefecturii arată că, la finalul lunii martie, doar puțin peste o treime din locuințele din Timiș sunt asigurate cu polița obligatorie. În aceste condiții, prefectul Mihai Ritivoiu cere măsuri din partea primăriilor.
4