
Bâlbă a autorităților în gestionarea situației de la blocul de pe strada Vaida Voievod numărul 1 din Timișoara a fost semnalată încă de miercuri de reporterii tion.ro. Accesul locatarilor a fost permis în imobil, marți seară, la aproximativ 24 de ore de la evacuare, inclusiv echipelor de știri prezente la fața locului. După plecarea jurnaliștilor, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a revenit asupra deciziei, iar în timpul ședinței DSP a decis că locatarii trebuie evacuați. Motivul? Siguranța celor care locuiesc în bloc...