Două persoane au murit şi una a rămas încarcerată în urma unui teribil accident de circulaţie care s-a petrecut joi seara, pe centura Timişoarei, la ieşirea spre Arad. O fetiţă de 4 ani şi un barbat, care se afla la volan, şi-au pierdut viaţa, iar un băiat de 12 ani, care era alături de ei în maşină, a fost rănit.
Accident grav, marti dimineata, in apropierea comunei Prunisor, nu departe de municipiul Drobeta Turnu Severin: un Opel a intrat in plin intr-un autotren oprit intr-o parcare de pe marginea drumului. Opelul a devenit masina mortii: patru oameni au murit pe loc.
Două persoane au avut parte de o moarte cumplită, vineri după-amiază. O porţiune din halda de zgură de la Hunedoara s-a surpat şi i-a îngropat de vii. O a treia persoană a fost rănită uşor.
Zeci de mii de sirieni care au avut curajul sa protesteze impotriva regimului lui Bashar al-Assad au ajuns dupa gratii. Revoltele antiguvernamentale din tara araba s-au soldat pana acum cu 3.500 de morti, a anuntat Inaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului.
Cel putin 36 de persoane si-au pierdut viata si alte cateva zeci sunt inca date disparute in alunecarile de teren care au avut loc in acest weekend in vestul statului Columbia. Tragedia vine la cateva zile de ploi abundente.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara invită publicul vorbitor de limbă germană la un eveniment unic în această stagiune. Este vorba despre lectura scenică „valurile Dunării” de Thomas Perle, regia și muzica de Tristan Linder.
Ştiri din Timiș
După două decenii de așteptare, România a pus în circulație primul tren nou achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). În acest context, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis că alte 37 de trenuri noi vor ajunge în România, urmând să circule și pe ruta Timișoara - București.
Ştiri din Timiș
Va fi modernizat sistemul de iluminat public pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara. Primarul Dominic Fritz a semnat astăzi contractul pentru această investiție.
România
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale, în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria de conferințe de popularizare a științei cu un nou eveniment dedicat iubitorilor de istorie și arheologie. Prelegerea îl are ca invitat pe Daniel Spânu, cercetător cu o vastă experiență în arheologie, care va explora semnificația simbolică și istorică a Tezaurului de la Pietroasa, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din România.
Eveniment
O femeie a ajuns miercuri la spital după ce i-a căzut în cap un element decorativ de pe o clădire din centrul Timișoarei, în zona Tribunalului. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
România
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, înfiinţarea comisiei parlamentare comune de anchetă pentru verificarea cheltuielilor efectuate de şi pentru Administraţia Prezidenţială în perioada 2014 - 2024, scrie Agerpres.
1
Eveniment
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei minore de 16 ani, dispărută din satul Bărăteaz, judeţul Timiş.