Neregulile constatate la o societate specializată în comercializarea armelor şi muniţiilor din Moşniţa Nouă, în urma unui control, au fost sancţionate de oamenii legii cu o amendă de 3000 de lei. Administratorul societăţii nu a fost prezent în momentul efectuării controlului.
Andi-Andrei Haragea a dispărut de la domiciuliu. Tânărul de 20 de ani din comuna Turnu Ruieni, judeţul Caraş Severin, care locuia în Moșnița Nouă, nu a mai fost văzut de luni, când, după o ceartă cu mama sa, a plecat de acasă.
O femeie de 49 de ani s-a spânzurat, marţi dimineaţa, la Moşniţa Nouă, de o grindă din mansarda casei în care locuia. Rudele şi vecinii nu îşi explică gestul extrem al femeii, care tocmai pregătea o petrecere de Moş Nicolae.
Două persoane au decedat după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-o clădire nou construită din Moşniţa Nouă. La faţa locului au sosit mai multe echipaje de poliţie care au început cercetările.
Doi tineri de 20 de ani din Moşniţa Nouă, judeţul Timiş, au fost reţinuţi, luni seara, fiind suspectaţi că au furat bunuri dintr-o casă aflată în construcţie din localitate. Cei doi riscă acum închisoarea pentru un frigider şi o maşină de spălat. Paguba adusă proprietarului este de 2.000 de lei.
România
Joi seară, premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD care a ieșit pe locul 3 la alegerile prezidențiale, a anunțat că se retrage din cursă chiar dacă, în urma renumărării voturilor, se dovedește că a fost dezavantajat. Acesta vorbește și despre „manipulare”.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole.
Ştiri din Timiș
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. UPDATE: Au sosit membrii convocați la numărătoare.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
Capitală Culturală
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
4