A murit bărbatul de 37 de ani care a căzut, joi, din neatenție de la înălțime, din parcarea complexului comercial Iulius Town din Timișoara. Inițial, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a supraviețuit căderii și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. El a suferit multiple traumatisme la cap și la nivelul corpului.
În urmă cu câteva săptămâni, primarul Timişoarei Nicolae Robu spunea că pietrarii din zona Cetate nu lucrează pentru că mulţi dintre aceştia au plecat la fân, în localităţile de origine. Reprezentanţii PSD Timişoara contraatacă şi spun că, de fapt, pietrarii, dar şi furnizorii, nu au fost plătiţi de luni de zile.
Un muncitor din Piaţa Unirii a găsit o metodă mai puţin obişnuită pentru a-şi pune bicicleta „la adăpost”. De altfel, nu a pus-o la adăpost, ci în văzul lumii, într-un loc unde numai păsările ajung...
Astăzi vezi imagini cu șoferul unui excavator care, din plictiseală, a ales să se distreze pe un șantier din Timișoara. Vezi apoi ce clădire istorică ar putea fi cedată pentru construirea unei parcări subterane.
Ştiri din Timiș
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a aflat pe primul loc în rândul votanților din județul Timiș, cu 28,4% din voturi. Rezultatele sunt cele obținute după centralizarea proceselor verbale din toate secțiile de vot din județ.
Ştiri din Timiș
În urmă cu aproape patru ani, în februarie 2021, Primăria Timișoara lansa o hartă online unde puteau fi urmărite utilajele de deszăpezire și cele de salubrizare stradală. Funcția nu mai este disponibilă, în vigoare fiind un contract provizoriu. Se așteaptă finalizarea noii licitații, însă, din cauza unei contestații, aceasta încă este pe rolul instanțelor.
Mapamond
Kremlinul a declarat luni că nu este familiarizat cu viziunea asupra lumii a lui Călin Georgescu, transmite Reuters, care îl califică pe acesta drept un candidat independent de extremă dreapta şi un critic al NATO care cel mai probabil va intra în turul doi din 8 decembrie al alegerilor prezidenţiale din România.
Ştiri din Timiș
Montecatino Café&Relax este cea de-a treia locație deschisă sub prestigioasa umbrelă Casa Dell’Amore, consolidând astfel prezența în Dumbrăvița. Alături de cele două pizzerii renumite, Casa Dell’Amore Romana și Casa Dell’Amore Napoletana, Montecatino Cafe devine un spațiu dedicat relaxării, savurării preparatelor delicioase și evenimentelor de neuitat.
România
Potrivit unor surse G4Media, președintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că a pierdut în fața Elenei Lasconi.
1
Ştiri din Timiș
Coregrafa Denisa Imbrea a fost premiată la Gala „România ești tu" pentru contribuția pe care a adus-o cu proiectele din Art Generation, pentru dezvoltarea tinerilor dansatori și pentru talentul și pasiunea în interpretarea dansului contemporan, alături de dansatorii talentați ai Asociației Cultural Artistice Art Generation.
România
Luni, 25 noiembrie, este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. La nivel global, aproximativ 1 din 3 femei a suferit violență fizică, psihică sau sexuală în timpul vieții.