După „The Full Monty", montat la Teatrul Național, coregraful Răzvan Mazilu pune în scenă încă un musical celebru, la Timișoara. „Cabaret" de Joe Masteroff, cunoscut în toată lumea pentru filmul în care joacă Liza Minelli, este spectacolul pentru care au început repetițiile la Teatrul German.
Opera Naţională Română din Timişoara îşi invită din nou spectatorii pe acoperişul unei lumi pline de farmec, oferindu-le un amalgam pitoresc de tradiţie, nostalgie, muzică, umor şi dramă. Duminică, 26 ianuarie 2014, de la ora 15:00, „Scripcarul pe acoperiş”, musicalul lui Jerry Bock după povestirile lui Sholem Aleichem (Şalom Alehem), îl va avea la pupitrul dirijoral pe maestrul Peter Oschanitzky.
Shake Kvartett, cel mai spectaculos band de evergreens, susţine la Timişoara un concert cu doză forte de romantism, chiar de Valentine s Day.
Musicalul “The Full Monty”, de Terrrence McNally şi David Yazbek, coproducţie a Teatrului Naţional din Timişoara şi a Operei Naţionale Române din Timişoara, va fi prezentat publicului Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical, la Bucureşti.
Timişorenii vor avea şansa de a vedea „primul musical de anvergură“ montat în ţara noastră, duminică 30 septembrie, de la ora 19 la Teatrul Naţional, unde va poposi Romeo şi Julieta, un musical pop-rock creat de Gerard Presgurvic după celebra piesă a lui William Shakespeare, producţie realizată printr-o colaborare româno-maghiară.
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.