Polițiștii din Timiș au expus o parte dintre obiectele de patrimoniu pe care le-au confiscat de la traficanți, de la puşti, pistoale şi săbii la sarcofage şi chiar o coloană romană veche de 2.000 de ani, la Bastionul Theresia, pentru a le explica timișorenilor importanța protejării bunurilor culturale care aparțin tezaurului național.
Timișorenii sunt invitați să descopere „Timișoara altfel”. Este vorba despre expoziția de desene realizate de elevul David Alexandru Dumitrescu, care și-a propus să reconstituie, prin artă, Timișoara otomană și austriacă.
Muzeul Banatului invită publicul să admire “Orhidee sălbatice şi alte specii rare de plante din vestul României”, dar și să afle despre pericolele care amenință habitatele acestor adevărate bijuterii ale naturii.
Secția de Științele Naturii a Muzeului Banatului deschide la Muzeul Național din Kikinda-Serbia expoziția de fotografii “Specii rare de plante și habitatele acestora, din vestul României.” Vernisajul va avea loc vineri de 16 ianuarie, de la ora 12 (ora Serbiei).
Dacă vă interesează istoria locului în care trăiţi sau sunteţi pasionat în general de istorie atunci cu siguranţă nu trebuie să rataţi expoziţia „Timişoara în anii Primului Război Mondial”, deschisă în urmă cu câteva zile în galeria din mansarda Bastionului Theresia. Sunt prezentate de la arme, medalii, insigne şi publicaţii periodice, până la un trunchi de copac adus de pe frontul italian.
Ştiri din Timiș
Într-un interviu acordat West City Radio, viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău a deplâns, încă o dată, „hipercentralizarea” din România. El consideră că, tot fiind campanie electorală pentru alegerile parlamentare, ar fi momentul potrivit în care să fie abordat la modul serios subiectul descentralizării.
Eveniment
Un bărbat pe numele căruia autoritățile din Croația au emis un mandat european de arestare în vederea extrădării a fost prins de polițiști pe strada Mureș din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat cu domiciliul în Constanța, care a fost condamnat de Judecătoria Focșani la închisoare pentru viol, a fost depistat de polițiștii timișeni la o fermă din județ. Acesta a fost introdus în Penitenciarul Timișoara.
Ştiri din Timiș
Linia 24 a fost introdusă în aprilie, odată cu revenirea pe traseu a tramvaielor de pe liniile 6a și 6b. Face legătura între bulevardul Sudului, AEM și Calea Urseni. Acum, din cauza unor alte modificări de trasee, linia de autobuz va fi prelungită până după bucla din zona viitorului stadion.
Eveniment
Polițiștii au desfășurat la Timișoara o razie în noaptea de 31 octombrie – 1 noiembrie pentru a verifica șoferii care ar putea conduce sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Ştiri din Timiș
Campania electorală pentru alegerile parlamentare a început în România pe 1 noiembrie și se desfășoară timp de 30 de zile. La Timișoara, partidele au organizat evenimente de lansare a campaniei în Piața Victoriei și Piața Unirii.