Timișoara va marca o nouă premieră, de această una deosebită de cele deja cunoscute. O echipă de arheologi de la Muzeul Național al Banatului, împreună cu doi colegi din Germania, vor pleca într-o expediție în Kârgâzstan, vor face 7.000 de kilometri cu autovehicule de teren pentru a studia istoria acelei zone din Asia.
Bastionul Theresia găzduiește din această săptămână o interesantă expoziție dedicată prezentării ariilor protejate din vestul României. Patrimoniul cultural și natural al ariilor protejate din vestul României va putea fi descoperit de vizitatori prin intermediul unor exponate valoroase deținute de Muzeului Național al Banatului, respectiv păsări naturalizate din renumita Colecție Ornitologică Dionisie Linția.
La Timișoara va avea loc, în organizarea Muzeului Național al Banatului, un eveniment de reconstituire istorică a Primului Război Mondial. Vor fi spectacole artistice și de reconstituire istorică puse în scenă de profesioniști, prezentări de uniforme, arme și echipament ale armatelor participante în Primul Război Mondial, vor fi lecții interactive de duel ofițeresc și scrimă cu baioneta, muzică live, teatru și coregrafii de lumină și foc și... salve de tun. Vă prezentăm programul evenimentului.
Muzeul Național al Banatului și Asociația Muzeul Jucăriilor din București, sub egida Consiliului Județean Timiș aduc în lumea de astăzi o inedită expoziţie a jucăriilor pe care le aveau părinţii şi bunicii noştri. Expoziţia Copilărie minunată – Jucării de altădată are loc începând de săptămâna viitoare, la Bastionul Theresia.
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.