tion.ro Web analytics

Timișoara este tot mai aproape de a avea un festival de proporții în anul 2015. Organizatorii Exit s-au reîntors în orașul de pe Bega, iar de data aceasta au avut o propunere clară pe care au prezentat-o aleșilor locali. Mai sunt de pus la punct zeci de detalii, însă un lucru este cert, festivalul de la Timișoara va fi unul complet care va aduce publicului două zile de distracție, dans, petreceri, artă, film și muzică de cea mai bună calitate.
Proiectul Muzeul Viu al Satului Bănățean, Csongrad – Timiș, Tradiție și Multiculturalitate, a ajuns în faza angajării personalului. La începutul săptămânii viitoare va fi anunţată data la care vor începe înscrierile pentru concurs. Deocamdată au fost anunţate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să se angajeze ca locuitori ai caselor celor patru etnii.
La Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, la Pădurea Verde, s-a deschis, sâmbătă, Târgul Roadele Toamnei. Un prilej numai bun pentru timişoreni pentru a-şi alege fructele şi legumele care le vor umple cămara peste iarnă, sau chiar brânzeturi ori carne . Sunt prezenţi peste 50 de producători agricoli din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Bihor. Chiar şi din Braşov.
Dacă nu v-aţi umplut cămara cu murături şi tot ce trebuie pentru iarnă, atunci mai aveţi o şansă. Roadele Toamnei revin la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara în acest sfârşit de săptămână, de vineri până duminică, 26-28 septembrie 2014. Producători agricoli din zona de vest a ţării vor oferi timişorenilor, la preţuri convenabile, toate roadele pământului, dar nu numai atât.

România

VIDEO. Sute de tineri protestează în Capitală. „Nu fascism, nu război, nu Georgescu-n turul 2”
Sute de tineri s-au strâns luni seară în Piața Universității din București, unde protestează împotriva lui Călin Georgescu, spunând că „România e amenințată de o dictatură legionară”.

Eveniment

Nemulțumit de un afiș în maghiară, a dat buzna în sediul Direcției pentru Cultură și a amenințat că distruge statuile din Timișoara
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.

Capitală Culturală

Documente și manuscrise din viața politică și economică a Banatului, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.

România

Elena Lasconi, primele declarații după ce a intrat în turul 2: „Trebuie să ne unim pentru a ne apăra democrația”
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a intrat în turul 2 de pe al doilea loc. În urma centralizării tuturor voturilor, independentul Călin Georgescu a ieșit primul, iar Lasconi l-a bătut cu 2.740 de voturi pe social-democratul Marcel Ciolacu.

Cinema

Film clasic românesc, cenzurat în comunism, la Cinema Victoria din Timișoara
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.

România

Aftermath. Turul 2 cu Georgescu și Lasconi. PSD și PNL în derivă
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL. 2

România

Nicolae Ciucă, liderul PNL, a demisionat și el după rezultatul la alegeri
Liderul PNL spune că este conștient de greșelile făcute și că înțelege ceea ce au vrut românii să transmită, astfel că a ales să își dea demisia din funcție.

România

Oficial! Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale
Călin Georgescu, candidat independent, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, s-au calificat pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, marcând un moment istoric în politica românească, cu doi candidați „outsideri” în finala pentru Cotroceni. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici