Muzică populară, dansuri, arte plastice: toate sunt incluse în Săptămâna Centrulului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş. Cu acest prilej, iubitorii de folclor au parte și de o premieră a ansamblului Banatul.
Muzeul Satului Bănățean îi invită pe timişoreni ”să petreacă româneşte, de 1 Mai”. Mai exact, cu muzică populară, rock și medievală, timp de patru zile. Nicoleta Voica, Stana Izbașa, Andreea Voica, Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă sunt doar câțiva dintre renumiții soliști ce vor cânta aici. Din păcate, vizitatorii nu vor putea admira și gospodăriile din colecţia muzeului, căci acestea vor fi închise pe toată durata manifestărilor.
În micuța biserică de lemn de la Topla, strămutată în Muzeul Satului Bănățean, toate cele cuvenite Săptămânii Patimilor se petrec după cuviință și carte. Credincioșii sunt așteptați să participe la slujbele religioase ale fiecărei zile și să ia Lumină din Lumină în lăcașul cioplit în urmă cu aproape 270 de ani.
La Muzeul Satului din Timişoara s-a inaugurat noul pavilion expoziţional şi administrativ. Asta înseamnă birouri adecvate pentru muzeografi, restauratori, spaţii adecvate de depozitare a patrimoniului, spaţii adecvate de expoziţie, acoperite, încălzite, depozite cu aer condiţionat pentru a păstra acest patrimoniu care până acum nu a fost corect depozitat.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Consiliul Județean Timiș demarează cea de-a II-a ediție a Ședinței Asociației Muzeelor în Aer Liber din România, unde se derulează şi sesiunea științifică “Perspective ale activității interactive de păstrare a modului de viață tradițional”.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2