Pianistul Teo Milea a reuşit să umple, miercuri seara, „sufrageria muzicală” a Filarmonicii Banatul din Timişoara, după cum a numit el Sala Capitol. Şi-a încântat publicul „Pe clape albe... şi negre”, mărturisind, cu umoru-i caracteristic, că altele n-a găsit, a cântat şi a povestit, ca între prieteni, cum a ajuns să-şi compună piesele şi pe unde l-au purtat viaţa şi muzica, iar la final, după două ore bune, aplauze şi bisuri, s-a despărţit cu greu de fani. A fost un recital de pian sold out.
Cântece de război și pace cu Emil Kindlein, o expoziție de portrete și un atelier de pictat pantofi de tango unicat: evenimente culturale inedite au loc în această săptămână la Casa Artelor din Timișoara.
Nicu Alifantis se întoarce pe scena din Timișoara, după mai bine de trei ani, cu un nou proiect muzical - Mozaic. Orașul de pe Bega este primul din cele peste 30 de orașe în care artistul folk plănuiește să poposească în cadrul turneului național „40 de ani de muzică”.
Primăvara vine mai devreme la Timişoara, odată cu ritmurile lui MikeF, care face un cadou fanilor – a lansat o nouă piesă, „Bonnie and Clyde”.
Arhitectură experimentală, muzica Peregrinilor inspirată de istoria Timișoarei și un mic dejun literar la cafeneaua Klapka, în compania traducătorului Alexandru Al. Şahighian: așa arată programul propus în această săptămână de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş la Casa Artelor.
Mapamond
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că cabinetul său nu se va reuni pentru a aproba acordul de încetare a focului în Gaza, întrucât Hamas creează o criză de ultim moment, scrie Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
Joi, 16 ianuarie, la o lună și jumătate de când clădirea în care funcționează Obstetrica Maternității Odobescu a fost închisă, angajații au ieșit la protest pentru a cere primăriei alocarea unei noi clădiri în care să lucreze.
2
Capitală Culturală
Timișoara 2023 a câștigat prestigiosul „The Event Safety Award” pentru evenimentul de închidere a programului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la concurs cinci posturi vacante din patru compartimente. Toate sunt pe perioadă nedeterminată, cu program de 40 de ore pe săptămână. Acestea sunt destinate atât profesioniștilor cu experiență, cât și tinerilor aflați la început de carieră.
România
Guvernul va aproba joi cadrul legislativ necesar organizării alegerilor prezidențiale, cu primul tur desfășurat în 4 mai 2025, care prevede amenzi de miliarde de euro pentru marile platforme online, precum TikTok, Facebook ori Google. Deși este la zi cu trendurile pe TikTok, Marcel Ciolacu a luat și el o poziție vizavi de platformele sociale.
6
Ştiri din Timiș
Ministerul Educației a publicat lista membrilor cabinetului ministrului Daniel David. Printre membri se numără și un profesor de psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara.
2
România
Înalta Curte de Casație și Justiție dezbate joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale, scrie Agerpres.
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum WhatsApp, ulterior folosind aceste conturi pentru propagarea unor tentative de fraude online.
1