tion.ro Web analytics

Noul șef (vechi) al Companiei de Drumuri, Narcis Neaga, insistă asupra faptului că în acest an se vor deschide circulației loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj – Deva. Deși aici există încă mult de lucru, oficialul consideră că cele două sectoare vor fi operaționale, pentru a se încadra într-un plan de a se deschide 100 de noi kilometri de autostradă cu ocazia sărbătoririi Centenarului Unirii.
Pe lista kilometrilor deja circulabili pe autostradă în zona de vest a României se vor adăuga în curând şi cei 25 aferenţi lotului 2 din Timişoara – Lugoj, dar şi cei 10 kilometri din lotul 1 al autostrăzii Lugoj – Deva, finalizaţi de ceva timp, dar închişi circulaţiei din lipsa unei legături care să permită urcarea pe autostradă. O spune chiar directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Narcis Neaga, după o discuţie cu firma care a executat lotul 2: „Nu garantez eu, garantează constructorul”.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 februarie 2025, în Timișoara?
Marți puteți merge la un spectacol de teatru și la întâlniri despre lectură sau cu tematică mama și copilul.

Cinema

Documentar despre povestea doamnei Buică, prin ochii fiului ei, la Cinema Studio
Cinema Studio pregătește publicului timișorean o nouă serie lunară, „Doc-minică”, în care se vor proiecta documentare în premieră pe ecranele din oraș.

Capitală Culturală

In memoriam Diodor Nicoară. Filarmonica Banatul îi dedică un concert coral maestrului
Filarmonica Banatul din Timișoara dedică spectacolul de vineri, 7 februarie, memoriei maestrului Diodor Nicoară, fost dirijor al corului „Ion Românu” și director al Filarmonicii Banatul Timișoara.

Sănătate

OncoGen Timișoara și un spital din Serbia colaborează pentru un proiect inovator de tratare a cancerului prin cercetare genetică
Centrul de cercetare OncoGen din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a lansat un nou proiect transfrontalier în colaborare cu un spital din Serbia. Proiectul vizează realizarea unor tratamente pentru pacienții oncologici prin cercetarea cauzelor genetice comune ale cancerului. 1

Ştiri din Timiș

Aproape 100 de biciclete vor putea fi împrumutate de la ONG-uri și școli din vestul țării
Fundația Comunitară Timișoara a lansat un proiect inovator, în care vor putea fi împrumutate gratuit aproape 100 de biciclete de la 14 organizații și școli din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș Severin.

România

Victor Ponta, eliberat din funcţia de consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu
Victor Ponta a fost eliberat, luni, din funcția de consilier onorific al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, au confirmat, pentru Agerpres, surse guvernamentale. 2

Ştiri din Timiș

Am intrat în februarie, dar Primăria Timișoara încă negociază pentru viitoarea locație a Maternității Odobescu
Maternitatea Odobescu este închisă parțial încă de la începutul lunii decembrie. La mijlocul lunii ianuarie, municipalitatea promitea găsirea unei noi locații până la „finalul acestei luni”. Suntem de trei zile în februarie, iar negocierile încă nu s-au finalizat. Între timp, în vechea locație a mai căzut o bucată de tavan.

Eveniment

Rețea cu origini în Republica Moldova care înșela prin cerșetorie în Timiș, destructurată
Polițiștii din Făget au reușit să prindă o rețea de mai multe persoane implicate într-un act de înșelăciune. Aceștia, prin cerșetorie, reușeau să strângă zilnic sume fabuloase de bani din județul Timiș. Toți cei implicați au fost reținuți pentru 24 de ore și se continuă cercetările. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici