În 19 martie demarează primul campionat regional de raliuri din ţara noastră. Competiţia este organizată de clubul VSS Racing şi va parcurge judeţele vestului, Arad, Caraş-Severin şi Timiş. Campionatul ce se desfăşoară sub egida FRAS, este structurat pe şapte etape, marea majoritate a acestora parcurgând trasee mai vechi sau mai recente de campionat naţional.
„Începând de anul acesta, 15 ianuarie, ziua în care românii aniversează naşterea lui Mihai Eminescu, devine Ziua Naţională a Culturii. Este un gest important, care certifică asumarea culturii române prin reprezentantul ei cel mai de seamă. Teatrul Naţional Timişoara marchează acest moment special printr-un spectacol care urmăreşte parcursul liric şi biografic al poetului”, precizează secretarul literar al TNT, Codruţa Popov.