Potrivit Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, numărul turiştilor străini care au ajuns în Portul Constanţa cu nave de croazieră în acest an a crescut cu peste 10.000, până la această dată, înregistrându-se 64.500 de turişti. Pe parcursul anului 2013 au fost aproximativ 54.000 de turiști străini.
Peste 250 de nave sunt blocate pe Dunare din cauza nivelului mic al apei, pe fondul secetei prelungite. Intre Bechet si Calarasi sunt 17 zone in care nu se poate naviga: in unele locuri, pe senalul navigabil, apa are sub un metru. La Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a fost constituita o celula de criza.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș vrea să ocupe spațiile pe care le deține în Bastionul Theresia, astfel că scoate la licitație câteva travee. Cei interesați pot deschide acolo bar, restaurant sau magazin de suveniruri.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dacă sufletul este reprezentat de emoții, iar emoțiile sunt sport, atunci cu siguranță te vei regăsi în Grodzisk Mazowiecki. Un oraș polonez unde sportul, pe lângă beneficiile pentru sănătate pe care le oferă, și-a făcut loc și în inimile tuturor locuitorilor.
Ştiri din Timiș
Trei kilometri de străzi asfaltate se adaugă la rețeaua de drumuri din cartierul Ciarda Roșie, odată cu amenajarea acestora de către Primăria Timișoara.
Utile
Se închide sau se restricționează, după caz, traficul pe unele străzi din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Inițiativă interesantă la Lugoj. O „doamnă” care poartă straie de toamnă poate fi văzută în Piața Iosif Constantin Drăgan.
Utile
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că de astăzi, 14 noiembrie și până sâmbătă, 16 noiembrie, circulația este închisă temporar pe bretelele de intrare - ieșire care asigură conexiunea A1 (km 536+201), de pe sensul de deplasare Timișoara – Arad, prin nodul rutier Arad Sud, cu girația aflată pe DN 69.
Capitală Culturală
Asociația Culturală Timorgelfest îi invită pe spectatori să participe la ultimele concerte din cadrul proiectului Orgile Timișoarei.