
Primarul Nicolae Robu a povestit, la finele săptămânii trecute, cum decurg negocierile cu avocații celor care au câștigat în instanță sediul Uniunii Scriitorilor. În timpul ultimei ședințe de consiliu local, primarul în funcție a afirmat că s-a găsit un prim spațiu care să fie dat în compensare și că le-a cerut avocaților noilor proprietari să identifice și un al doilea.