Președintele USR Timiș, Cristian Moș, a anunțat, marți, că alianța a început negocierile cu PNL pentru stabilirea unor majorități clare atât în CL Timișoara, cât și în CJ Timiș și în consiliile locale din județ, unde cele două formațiuni politice au câștigat primăriile. Dacă la CL Timișoara o alianță PNL-USR PLUS ar asigura majoritatea absolută, la CJ Timiș situația e mai complicată.
Artiștii de la Filarmonica Banatul din Timișoara, membri ai sindicatului, sunt în continuare în grevă, încă de vineri, 5 octombrie. După două zile de negocieri eșuate, ei au decis să protesteze în fața instituției, în liniște. Și-au făcut pancarte și s-au instalat pe platoul din fața clădirii de vizavi de primărie, chiar în timpul celei de-a treia runde de negocieri cu directorul.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a participat luni la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional Bănăţean – motiv în plus pentru a reafirma hotărârea municipalităţii de a cumpăra clădirea acestui liceu, imobil pe care municipalitatea plăteşte în prezent chirie. Deşi discuţiile privind cumpărarea clădirii au fost în impas, acum acestea s-au reluat.
Premierul Victor Ponta a anunțat miercuri că Președinția și Guvernul se pregătesc pentru achiziționarea unei aeronave destinate zborurilor speciale. Primul pas a fost crearea unei comisii care se va ocupa de negocierea cu Tarom.
Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană cer Guvernului României să reducă deficitul bugetar pentru 2015 la 0,9% din PIB, dar partea română consideră această solicitare inacceptabilă și ia în calcul întreruperea discuţiilor, dacă nu este agreat un deficit de 1,4%.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Sănătate
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
1